Marca Tesla a fost retrogradată, conform datelor analizate de Profit.ro, din toate statisticile și clasificările din segmentele premium în cele de volum, decizie bazată pe evoluția acestei mărci, pe strategia de prețuri și pe planul de produse.
Tesla Model Y a revenit pe primul loc al vânzărilor în luna martie, în Europa, depășind atât VW Golf, cât și Dacia Sandero, principalii rivali în clasamentul celor mai vândute mașini din regiune. Pe întreg trimestrul, Sandero române lider categoric, cu o distanță suficient de mare peste Golf și una foarte mare față de Model Y.
Frânarea puternică a pieței de vehicule electrice împreună cu schimbările din uzinele în care este fabricat Model 3 au adus la Tesla primul declin al vânzărilor din ultimii patru ani, marcând practic intrarea companiei americane într-o perioadă complet nouă.
Tesla a anunțat că va majora prețul pentru vehiculele sale electrice (EV) Model Y într-o serie de țări europene, la 22 martie, cu aproximativ 2.000 de euro sau echivalentul în moneda locală.
SUV-ul Tesla Model Y a fost declarat oficial cel mai vândut automobil din lume în 2023, depășind alte două automobile ale Toyota, cele mai populare în ultimele decenii printre clienții de mașini din toată lumea.
Tesla și-a prezentat rezultatele financiare pentru anul 2023, principalele repere fiind o stagnare a veniturilor și scăderea profitului, comparativ cu anul anterior, pe fondul reducerii masive a prețurilor mașinilor companiei.
Compania Tesla și-a anunțat furnizorii că vrea să înceapă producția unui nou vehicul electric la jumătatea anului 2025.
Tesla Model Y a devenit oficial cea mai bine vândută mașină în Europa, în 2023. Este pentru prima dată în istorie când o mașină electrică devine cea mai bine vândută mașină pe Bătrânul Continent.
Tesla a redus prețurile pentru mașinile sale Model Y în mai multe țări din Europa, la o săptămână după ce a anunțat reduceri similare pentru mașinile sale Model 3 și Model Y în China, transmite CNBC.
Tesla și-a revizuit în jos estimările privind autonomia mașinilor sale electrice în condițiile în care autoritățile de reglementare din Statele Unite au pregătit noi reguli care să asigure că producătorii auto prezintă corect performanța autoturismelor în condiții de șofat reale, relatează Reuters.
În 2011, într-un interviu pentru Bloomberg, Elon Musk – fondatorul Tesla – a luat în derâdere compania chineză BYD, care tocmai a detronat Tesla în topul producătorilor de automobile electrice, arată o analiză CNBC.
Producătorul auto chinez BYD a pregătit o primă de două miliarde de yuani (aproximativ 280 de milioane de dolari) pentru dealerii săi auto după ce a reușit să depășească Tesla ca număr de mașini electrice vândute, o premieră istorică, au declarat două surse pentru Reuters.
Tesla a publicat cifrele de vânzări pentru ultimul trimestru al anului 2023, cu o creștere mai mică față de nivelurile cu care producătorul obișnuise piața și acționarii în anii trecuți. Pe întreg anul, volumul anunțat a fost mai mare cu aproape 80.000 de mașini față de 2022, pe fondul ieșirii din criza de semiconductori. Tesla a fost depășită de BYD pe trimestrul 4, dar a rămas liderul pieței electrice pe întreg anul.
Vânzările modelului Dacia Sandero au plasat și în noiembrie acest automobil pe primul loc în Europa, peste Tesla Model Y, care a revenit după o lună octombrie dezastruoasă. Pe întreg anul, cu doar o lună înainte de final, mașina americană are un avans de peste 10.000 de exemplare vândute în fața modelului românesc.
Una dintre autoritățile europene de transport a anunțat că rechemarea impusă de NHTSA, din SUA, companiei Tesla, pentru nu mai puțin de 2 milioane de autoturisme, nu are efect în Europa. Mașinile vândute pe piața de aici nu dispun de tehnologia din SUA.
Uzina Tesla din Germania are parte din nou de manifestări de protest ale localnicilor, nemulțumiți de intenția de extindere a uzinei. Acuzațiile fac referire la pericolul de deversare de substanțe în pânza freatică.
Sixt, una dintre cele mai mari companii de închirieri de automobile din Europa, și-a anunțat clienții că vrea să reducă numărul de vehicule Tesla din flota pe care o are în prezent, simultan cu oprirea achiziților de astfel de mașini.
Tesla a redus prețurile unor versiuni ale automobilelor sale Model 3 și Model Y în SUA, după ce compania a raportat livrări în trimestrul al treilea care au ratat așteptările pieței.
Tesla a înregistrat o scădere masivă a producției Model S, pe fondul declinului vânzărilor, în timp ce modelele populare, Model 3 și Model Y, au continuat să crească, dar cu o viteză sub estimările companiei.
Tesla a redus prețurile în China pentru versiunile sale de performanță și cu autonomie lungă Model Y, informație care a dus la scăderea acțiunilor sale, din cauza unei presiuni suplimentare asupra marjelor sale de profit, transmite Reuters
Suedia, una dintre cele mai favorabile piețe din lume pentru vehiculele electrice, a oferit o surpriză în luna iulie, pe piața auto. Numărul 1 în segmentul de mașini electrice a fost un automobil produs în China, care a detronat astfel Tesla Model Y.
La doar câteva zile după publicarea în presă a unui raport care arăta cum Tesla și-a mințit clienții în ceea ce privește autonomia autoturismelor sale, compania este deja dată în judecată în Statele Unite.
Tesla a reușit să producă în acest an peste 900.000 de autoturisme și a vândut o bună parte din acestea, stabilind noi recorduri. Ponderea producției este însă semnificativ înclinată în favoarea uzinei din China, în care ritmul a ajuns la un nivel foarte mare comparativ cu fabricile din Europa și Texas.
Un număr foarte mare de automobile Tesla din Europa vor fi nevoite să-și actualizeze software-ul în cadrul unei campanii impuse constructorului american pentru toate modelele sale, 3, S, X și Y.
Mișcările de prețuri ale producătorului de mașini electrice Tesla continuă să facă valuri în rândul șefilor de companii auto din toată lumea. Carlos Tavares, cel care conduce Stellantis, a comentat ironic și el recentele decizii ale lui Elon Musk.